Aerisire frâne bicicletă hidraulice Shimano

Aerisire frâne bicicletă hidraulice Shimano

Aerisirea frânelor pe disc hidraulice este un procedeu ce se efectuează odată pe an dacă te dai des și odată la 2 ani dacă te dai mai rar cu bicicleta.

Această procedură asigură buna funcționare a frânelor, prelungește durata de viață a componentelor și scoate bulele ce posibil să se fi format pe instalație.

Însă cum se face această procedură?

Păi este destul de simplă și o puteți efectua chiar și voi acasă, nu durează foarte mult și este destul de simplă.

Aerisire frână bicicletă: De ce avem nevoie?

1.Prima etapă este să detașezi etrierul și să cureți frânele

Detașezi etrierul de pe bicicletă și cureți atât etrierul cât și maneta foarte bine cu alcool. Scoți plăcuțele din etrier și începi să le cureți și pe acestea foarte bine tot cu alcool.

Să nu utilizezi degresant pe plăcuțe sau pe etrier, alcool este suficient.

Opțional poți stropi plăcuțele cu soluție pentru curățat discuri de frână (găsești sub formă de spray la magazinele auto, însă să nu atingi porțiuni ale cadrului sau etrierului cu lichidul de curățat discuri, poate cauza decolorarea vopselei și degradarea elementelor din cauciuc)

2. Conectează pâlnia de aerisire la manetă și retrage la maxim pistoanele din etrier

Cu o cheie de 2.5 mm desfaci ușor valva de aerisire a manetei și înfiletezi pâlnia de aerisire. Pâlnia nu trebuie să fie foarte strânsă, doar fixă!

Apoi cu o bucată de metal plată sau un levier de roată retragi pistoanele etrierului în etrier. Să te asiguri că aplici presiune constantă pe pistoane din ambele părți ale bucății de metal sau levierului de roată (adică bagi levierul prin etrier și din ambele părți aplici presiune, nu doar dintr-o parte).

Acum va trebui între pistoane să introduci un bloc de aerisire sau carton care să prevină pistoanele să revină la poziția inițială atunci când o să aerisim frâna.

3. Umplem seringa cu ulei hidraulic și o conectăm

Tragem cam 20ml de ulei mineral Shimano în seringă, după ce ați făcut asta desfaceți valva de aerisire. Valva se desface cu o cheie de 7 mm însă la unele etriere este nevoie de o cheie hex de 2.5 sau 3 mm (nu mai țin minte exact dimensiunea). După ce valva este deschisă o să apăsați ușor seringa și verificați dacă începe nivelul de ulei să crească în pâlnie.

Important este să vă asigurați că țineți etrierul cu mult mai jos față de manetă iar seringa să fie direcționată cu furtunul în jos astfel încât bulele să se ridice în seringă (deși nu este musai obligatorie această poziție cât timp în seringă nu mai sunt bule).

Când apare o separare între lichidul nou și cel vechi închidem valva de la etrier.

Apoi ținem maneta foarte puțin apăsată și în timp ce avem seringa încă conectată desfacem foarte puțin, rapid, de 2 ori aproximativ valva de la etrier. Puțin lichid și bule de aer posibil să își facă apariția pe furtunul seringii acum închidem valva definitiv (acest pas este opțional ca să ne asigurăm că nu mai sunt bule în etrier).

Cu valva de la etrier închisă, deschidem șurubul de ajustare a manetei la maxim și începem să strângem maneta cu un deget și să-i dăm drumul rapid, facem asta de mai multe ori. Putem în același timp să batem ușor conducta frânei cu cu un deget. Îl pâlnie ar trebui să-și mai facă apariția câteva bule mici (bule ce posibil să fi fost pe conductă sau în manetă).

Când nu mai apar bule deloc, procedura de aerisire e gata.

Acum inserăm garnitura blocatoare în pâlnie (acea tijă de plastic cu un o-ring negru) ca să putem înlătura pâlnia și înșuruba valva de aerisire cu cheia de 2.5mm.

4. Curățăm bine frâna cu alcool

Curățăm bine frâna cu alcool și conducta. Este foarte important să ne asigurăm că nu mai rămâne pic de ulei pe manetă sau pe etrier. Acest ulei poate contamina plăcuțele de frână sau discurile dacă intră în contact cu ele.

Este bine să curățăm și uneltele după ce am terminat aerisirea.

Felicitări! Tocmai ai aerisit frânele hidraulice Shimano.

Concluzia

Aerisirea frânelor tale de bicicletă trebuie efectuată măcar odată pe sezon. Chiar dacă aceasta funcționează bine, în timp se pot acumula bule de aer în sistem ce pot afecta performanța de frânare a sistemului.

Tu ce alte metode pentru aerisirea frânelor hidraulice de bicicletă cunoști?

Lasă te rog un comentariu mai jos.

Lasă un răspuns

Scroll to Top